Prezența câinilor în spațiul public este văzută ca o problemă cu care se confruntă România de ani buni, iar încercările de soluționare a acesteia continuă și în ziua de astăzi. Însă, această așa-numită problemă nu este legată numai de felul în care prezențele acestora ajung să fie gestionate și de ce formă de control este ideală, ci și de felul în care câinii au ajuns să fie văzuți ca fiind nelalocul lor în preajma așezărilor umane…

Ce procese au făcut ca anumiți câini care locuiesc în apropierea omului să fie doriți, iar alții respinși? Ce face ca, o parte dintre aceștia să aparțină spațiului domestic ocupând rolul de „animale de companie”, iar alții să fie considerați un surplus de care trebuie să scăpăm atunci când „bântuie” spațiul public? Această viziune asupra câinelui și ce rol și loc trebuie să ocupe în societate nu este universală, ci particulară…

Subiectul câinilor care locuiesc pe străzile din România este abordat des de cetățeni, atât de noua clasă de mijloc, cât și de asociațiile non-profit, politicieni sau activistx, și este unul dintre motivele pentru care România este descrisă ca fiind periculoasă și inumană în presa internațională. Deși aceste remarci nu sunt total nejustificate, nu sunt nici pe deplin adevărate și nici prea precise…